Moda retro… a retrocedărilor

Nicăieri n-am văzut un neam mai fraier. De 27 de ani tot retrocedăm case și terenuri de parcă ne e scârbă de ce ne-au lăsat înaintașii. Deja au ajuns să ceară restituire și cei care vin cu adeverință că sunt neamurile lui Decebal și șogorii lui Traian.

Un sat întreg, Sacalasău Nou, populat de etnici slovaci este cerut de niște așa-ziși moștenitori, pe motiv că terenul a fost confiscat de comuniști. Asta cu toate că zona nu a fost cooperativizată. S-au dat pe bandă rulantă bunuri inestimabile unor falși moștenitori. Iar nesimțirea asta continuă pentru că niciodată justiția, după ce a constatat că moștenitorul e fals, nu l-a pus la păstrare câțiva ani, ca să-l învețe să nu mai umble cu acte false. Nu m-ar mira să aud că întreg județul Bihor  a fost restituit vreunui fals urmaș de grof, numai așa vom intra fără să știm, în spațiul Schengen.

Dar retrocedările au și ele avantajul lor:

1. Cu cât ai mai puțină avere, cu atât ai mai puțină bătaie de cap.

2. Decât să plătească românașii impozit, mai bine străinii.

3. Se adeverește încă o dată proverbul că nu e prost cel care cere, ci acela care dă.

4. Terenurile ar trebui cedate moștenitorilor cu casele și locuitorii de pe ele, că așa era pe vremea iobagilor, or noi n-am ieșit încă din Evul Mediu.

5. Prin aceste retrocedări crește simțitor nivelul de trai al avocaților, notarilor și, în unele cazuri, ale judecătorilor implicați în aceste procese.


*
*