Meciul de bascheţi Oradea-Craiova face victime

Enervaţi că fostul căpitan al CSM-ului, Nemanja Maric, le-a mâncat meciul, oltenii l-au dat afară. După cum merg lucrurile cred că nu va fi singura victimă a acestei partide care ne-a arătat că oltenii lor negri au stat mai bine-n în bascheţi decât bihorenii noştri cei bărnaci.

Cert este că de la o vreme echipa nu mai joacă la fel de frumos. Şi nici nu mai pun osul (şi încă ce os) decât în afara terenului. Poate că nici nu merităm să câştigăm toate meciurile, dar cred că băieţii lui Achim ar trebui să facă mai mult efort pe teren.

Nu de alta, dar la ora asta baschetul e sportul care aduce în tribune mai mulţi spectatori decât fotbalul, muzica şi mitingurile politice la un loc. Ar fi păcat ca această construcţie, clădită în timp şi cu bani mulţi, să ducă de râpă şi să ajungem iar să ne extaziem când FC Bihor smulge un egal, cu ajutorul arbitrilor, în faţa mult mai puternicei Atletico Mădăras.

Toate echipele de baschet s-au umplut cu jucători de peste Ocean sau din fosta Iugoslavie dar parcă la noi mai vezi câte un băştinaş ce zburdă pe teren şi nu doar pe banca de rezerve. Lucrurile trebuie să reintre în normal. Căci dacă orădenii vor trebui să ia din nou drumul stadionului FC Bihor vor avea nevoie de câteva zile să-şi reîmprospăteze sudalmele pe care le-au uitat în civilizatul mediu al Sălii „Antonio Alexe”.


*
*