Mang şi naivitatea: În campanie, organizatorii unei expoziţii naţionale de artă naivă l-au lăudat pe Ioan Mang că i-a sponsorizat

La sfârşitul săptămânii trecute, la Muzeul Ţării Crişurilor a fost vernisată o expoziţie naţională de artă naivă, eveniment organizat de Asociaţia Artiştilor Naivi din România, reprezentată de ex-ziaristul Mircea Stroe, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Direcţiei Judeţene de Cultură, precum şi, surpriză, cu ajutorul preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, „ca sponsor persoană fizică!”, aşa cum a ţinut Stroe să sublinieze în documentele remise presei, iar apoi să se repete şi la vernisaj.

Mang a fost şi citat într-unul din comunicatele de presă, vorbind despre importanţa culturii şi expoziţiilor de acest gen pentru un oraş.

Colac peste pupăză, organizatorii au ataşat, alături de alte fotografii, şi două poze cu preşedintele PSD Bihor, în cazul în care jurnaliştii ar fi vrut să le ataşeze unui eventual articol.

Bihorel crede totuşi că poza şefului PSD nu intră nicidecum în categoria artă naivă, ba din contră!


*
*