La aşa candidaţi, aşa sloganuri…

Sau altfel spus: fiecare popor are sloganul pe care şi-l merită. De departe cel mai năucitor banner electoral pe care l-am văzut spunea aşa: „Ponta nu taie pensiile”.

Sigur că aluzia e clară şi se referă la contracandidaţii care precis că imediat după ce ajung la Cotroceni sunt gata să scoată satârul şi să-i lase muritori de foame pe pensionari.

Mergând pe aceeaşi logică, şefii de campanie ai lui Ponta ar mai putea scoate şi alte sloganuri mobilizatoare gen: „Ponta nu violează babele ştirbe” sau „Doar cu Ponta poţi bea trăscău fără accize”. Văzând lipsa de fantezie a staff-urilor de campanie, îmi permit şi eu să le dau câteva idei de mesaje electorale.

1. Victor Ponta: „Eu nu stau de pomană, eu chiar o dau”.

2. Klaus Johannis: „De aia nu am copii, că i-am vândut”.

3. Elena Udrea: „Bună pentru România. Numa’ bună pentru toată România”.

4. Teodor Meleşcanu: „Cu mine nu descoperiţi niciun acoperit”.

5. Călin Popescu Tăriceanu: „România e mireasa mea. A şasea”.

6. Kelemen Hunor: „Dacă se poate un neamţ, de ce nu şi un ungur”?

7. Monica Macovei: „Cu un preşedinte ca mine vei vedea ce te leagă de România”.

1

1 Comentariu

Publicaţi un raspuns la corui Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de corui | 30 octombrie 2014 20:01

    Daca Franta a fost demna sa aiba presedinte un ungur evreu, dupa care torusi francezii plang dupa ce a fost ales noul presedinte, de ce nu am avea si noi un neamt sau un ungur, vezi Arafat care este mai roman decat multi care zic ca-s mandriii ca sunt romani.