Interviu fals cu un decan adevărat. Sau invers

Domnul Adrian Maghiar a ajuns decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie. E clar că prin această opţiune rectorul Barney şi-a demonstrat bărbăţia.

Bihorel: Cum vă simţiţi ca decan?

Adrian Maghiar: Ca dracu’. A trebuit să concurez cu un alt corifeu al medicinii umane româneşti, brancardiologul Bodog, care în plus mai e şi finul meu.

B: Rectorul Bungău v-a pus întrebări grele?

A.M: Rectorul a demonstrat că vrea să facă o treabă mare în Universitatea noastră.

B: Care vor fi primele măsuri pe care le veţi lua?

A.M: În primul rând am să-l pun pe finul Targhet prodecan. Omul ăsta, dacă nu are funcţii, face urticarie.

B: Dar se spune că lucrarea lui de doctorat e plagiată şi că a ajuns profesor pe bază de acte false.

A.M: Păi, tocmai de asta cred că merită să fie prodecan, că se încadrează profilului sorbonelului.

B: E adevărat că nici dumneavoastră, nici Bodog nu aţi fost la niciun curs?

A.M: E adevărat, am lipsit, dar faptul că noi nu am predat nu a făcut altceva decât să crească calitatea actului de învăţământ.

B: Ce mesaj transmiteţi tinerilor învăţăcei?

A.M: Să vină puhoi la noi. Ce minunat era pe vremea lui tata când Sorbonica avea 50 de mii de studenţi, cel puţin scriptic. De asemenea, vreau să-i anunţ pe cetăţenii italieni că sunt decan şi am un stoc proaspăt de diplome de cea mai bună calitate.


*
*