Orădenii care locuiesc pe jumătatea de oraş aflată pe malul drept al Crişului au rămas câteva ore bune fără apă potabilă miercurea trecută, Compania de Apă Oradea fiind nevoită să emită un comunicat pentru a preciza că motivul era „o avarie provocată de SC Abed Nego SRL pe magistrala situată în intersecţia străzilor Codrilor-Olteniei” şi că după lucrările de remediere „pot să apară deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate a apei”.
Ceea ce s-a şi întâmplat, sute de oameni plângându-se că au avut parte din belşug de „coca cola” la robinet. Ei, bine, Bihorel a aflat şi motivul pentru care „Doreii” de la Abed Nego au dat-o în bară: la 10 dimineaţa, când s-a prezentat la Bazinul Olimpic, unde a vorbit cu administratorul înainte de a începe săpăturile, şeful echipei de muncitori era, pur şi simplu, „parfumat”, ba chiar se clătina pe picioare, semn că n-ar strica să fie „uşuit” din funcţie.
Mai ales că deja CAO calculează paguba de imputat firmei, în care intră nu doar apa risipită, ci şi prejudiciul de imagine suportat după înjurăturile pe care orădenii le-au transmis prin dispeceratul societăţii…
4 Comentarii
1.Nu iese fum fara foc. 2.In situatia asta ( si cine stie in mai cate, fara numar )nu ma mir ca s-o huluit Ciuperca, unde tot firma asta a lucrat . Nu stiu ce tot expertizeaza expertii, treaba-i clara din punctul meu de vedere.
asta e firma de casa a primarului, dupa ce au facut praf dealul ciuperca mai urmeaza sa dea foc la oras si le-au facut pe toate…
Din nou,singurul vostru scop este sa denigrati si sa faceti cancan pe baza unor minciuni.Imi pare rau sa vad la ce nivel este jurnalismul din Oradea…
minciuni pe naiba, din cauza unui dorel beat turta a ramas tot orasul fara apa rece, si dupa trei zile mai curgea inca apa maro la robinete…