Directori cu prelungire: Actualii şefi de regii, reconfirmaţi în secret pe funcţii

Şefii regiilor locale au fost reconfirmaţi pe funcţie în cel mai mare secret. Consiliile de administraţie au scos la concurs posturile de conducere iar actualii directori împreună cu adjuncţii lor au fost reconfirmaţi pentru încă patru ani.

În ultimele două luni şi-au susţinut concursurile pe post, fără nicio concurenţă, Ovidiu Gavra, directorul CAO, şi Delia Ungur, directorul Eurobusiness Park, iar săptămâna trecută a promovat şi Liviu Andrica, şeful Administraţiei Domeniului Public.

Printre puţinii care nu şi-au făcut încă prelungirea de contract se numără Csuzi Istvan, directorul OTL, care se va prezenta în faţa comisiei de examinare săptămâna aceasta şi directorul Electrocentrale, Dragoş Gligor, care urmează să susţină examenul înainte de sfârşitul lunii.

Deşi concursurile au fost anunţate prin intermediul a două ziare economice de circulaţie naţională, directorii şi-au recâştigat fotoliile fără nicio concurenţă. Desigur, nicio legătură cu faptul că în majoritatea regiilor urmează disponibilizări, iar eventualii contracandidaţi ar fi nişte candidaţi ideali la şomaj…


*
*