Dacă nu e şi fudul… Cel mai nou inspector din IŞJ Bihor și-a dat deja cu firma-n cap

Vinerea trecută, în ultima zi de cursuri pentru elevii claselor a VIII-a, care în curând vor susţine examenele de evaluare naţională, în şcolile din Bihor a ajuns, într-un final, şi ghidul admiterii în licee.

Tipărit cu întârziere de o lună, pentru că tot cu întârziere a aprobat Ministerul Educaţiei planul de şcolarizare care se aplică din toamnă, documentul nici măcar n-a fost actualizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, din minim respect faţă de elevi şi părinţi.

Astfel, deşi a ajuns în şcoli abia pe data de 7 iunie, ghidul începe cu calendarul care arată că trebuia tipărit până cel târziu pe 13 mai, şi, desigur, cu instrucţiunile pentru probele de aptitudini deja desfăşurate în cursul lunii trecute. În schimb, ghidul conţine şi o informaţie actuală, exact acolo unde nu contează: ca prim autor a fost notat proaspătul inspector şcolar general adjunct, profesorul de religie Florin Buştea, instalat în funcţie lunea trecută. Doar nu era să termine prima săptămână de lucru fără nicio „realizare”…

1

1 Comentariu

Publicaţi un raspuns la Dragos Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de Dragos | 13 iunie 2019 16:30

    Felicitari pentru implicare in activitatile ISJ, chiar daca sunteti recent venit in institutie!
    Succes, domnule inspector!
    Presa de scandal, urmareste doar scandal ca intotdeauna!