Coliba Finanţelor: Ghişeele din sediul central sunt acoperite cu nailon

La Finanţele bihorene e sărăcie mare. Altfel nu se explică de ce funcţionarele de la ghişeele din sediul central, din Centrul Civic, au deasupra capului nu un tavan, cum ar fi normal, ci o folie din nailon.

Gheretele serviciului de relaţii cu publicul au pereţi din termopane, dar nu şi tavan, iar cum funcţionarele s-au plâns de frig şi curent, şefii n-au găsit altă soluţie decât acoperirea cu nailon prins cu scotch de scheletul din aluminiu al gheretelor.

La asemenea rezolvare, Bihorel nu s-ar mira dacă pentru a se asigura căldura în instituţie s-ar face şi un foc pe hol. Doritori care să aprindă fitilul sigur s-ar găsi în rândul contribuabililor care îşi lasă banii la Finanţe…

1

1 Comentariu

Publicaţi un raspuns la ha ha ha Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de ha ha ha | 24 martie 2014 22:22

    Buna dimineata 🙂
    De cat timp e asa? Voi numai acum ati observat?