Cine zice că nu ne pică nimic din cer se înşală. La Sălard a picat un obiect neidentificat

Săptămâna trecută în zona localităţii Sălard, nu foarte departe de Oradea, în miezul nopţii s-a auzit un zgomot asurzitor, urmat de o bubuitură puternică.

Specialiştii, care au preferat să nu meargă la faţa locului, n-au găsit o explicaţie pertinentă, iar localnicii, mult mai impertinenţi, cu atât mai puţin. Prin urmare, îmi dau şi eu cu presupusul şi prezint cinci variante plauzibile pentru larma venită din cer.

1. Zgomotul nu venea din cer ci din pământ pentru că Chevronul forează noaptea după gaze de şist pe şest.

2. A fost un bolovan trimis de PRM într-o zonă locuită cu preponderenţă de maghiari.

3. A fost o piatră trimisă de PPMT-ul lui Tokes ca să arate Europei că de la Trianon încoace minoritatea maghiară este exterminată.

4. S-a prăbuşit un avion fără pilot american sau un pilot fără avion… român.

5. A fost un meteorit mic, achiziţionat pe fonduri europene cu scopul de a mări suprafaţa de teren arabil a comunei.


*
*