Cinci măsuri pentru ca toți elevii să ia Bacalaureatul

Așa nu se mai poate! După ce că jumătate din elevi nu iau Bacalaureatul în prima sesiune, toamna dezastrul e și mai mare.

În Bihor, în această sesiune, 28% din elevi au luat Bacalaureatul, dar, după cum e condus învățământul bihorean, rezultatul mi se pare miraculos. Ca să evităm astfel de situaţii jenante, se impun de urgență măsuri hotărâte.

1. BAC-ul se va da exclusiv oral, pentru a se putea prezenta și elevii care nu știu să scrie.

2. Va fi totuși și o probă scrisă, tip grilă, dar cu o singură variantă de răspuns.

3. Elevii vor putea să-și dea singuri note, pentru că deja la majorat au destul discernământ.

4. Cei mai tâmpiți vor fi selectați pentru a fi trimiși la facultatea de Ştiințe Politice, căci țara are nevoie de fețe noi la conducere.

5. Dacă tot s-a introdus manualul de Educație Fizică, singura probă din care se va da Bac-ul va fi sportul, cu două specializări: șotron și lapte gros.


*
*