Blocaj real, îngheţ virtual: Site-ul Consiliului Judeţean Bihor „cade” cu zilele, dar nimeni nu observă

La Consiliul Judeţean nu mai funcţionează nici instituţia, nici conducerea (însuşi preşedintele Pasztor Sandor şi-a început anul glorios, cu un concediu de două săptămâni), nici funcţionarii, ba chiar nici site-ul.

Săptămâna trecută, portalul www.cjbihor.ro a fost „îngheţat” total vreme de două zile, niciun curios neputând accesa absolut nicio informaţie despre activitatea CJ şi a instituţiilor subordonate, despre eventualele proiecte în pregătire sau despre actele administrative emise.

Culmea e că blocarea site-ului, care reflectă în virtual blocarea reuşită şi în practica reală, n-a fost remarcată de nici unul dintre sutele de angajaţi. Abia după ce BIHOREANUL i-a semnalat-o purtătorului de cuvânt Adrian Simon, miercurea trecută defecţiunea a fost remediată. Oricum nu aveau mari noutăţi de comunicat…


*
*