Birjarul Tarzan de Oradea: Şoferii cu staţii radio, bruiaţi de un orădean cu gura slobodă (VIDEO)

Şoferii care au staţii radio în maşini ştiu cât de exasperaţi sunt camionagiii, şi nu numai ei, când trec pe drumurile naţionale din Bihor.

Folosite pentru a afla unde stau la pândă echipajele Poliţiei, Autorităţii Rutiere Române şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Traficul Rutier, pe unde s-a petrecut vreun accident care îngreunează circulaţia ori ce drumuri de scurtătură există, staţiile radio sunt bruiate de luni bune de un auto-intitulat „Tarzan de Oradea”, care intervine peste discuţiile şoferilor.

Tarzan nu doar că nu-i lasă să vorbească, ci înjură continuu, fără pic de ruşine, şi urlă ca ultimul venit în neamul lui Manivelă.

În nenumărate rânduri, şoferii i-au cerut să înceteze, ba cu buna, ba cu ameninţări, dar degeaba, căci necunoscutul Tarzan a făcut o obsesie din bruierea discuţiilor.

Încă un motiv de ruşine pentru zona Bihorului, deoarece, după cum zic camionagiii, astfel de specimene nu există în celelalte părţi din ţară, unde staţiile sunt folosite pentru ca şoferii să se ajute între ei. Mâine-poimâine, te pomenenşti că, cu asemenea Tarzani, ajung bihorenii mai nasol ca moldovenii…

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de bătrânu | 18 septembrie 2015 07:27

    Ăla are vocea lu mondialu ăla ..Nelson dhin Cluuuj!

  2. >> Postat de ion | 7 septembrie 2015 09:31

    securistii nu mai au masina de bruiat, asa ca au angajat un cretin sa bruieze canalul 22.