Andrica de la ADP s-a certat cu vânzătorii ca la piaţă

Şeful pieţelor, Liviu Andrica, a avut o discuţie mai aprinsă cu pieţarii pe motiv de chirii şi condiţii de lucru. Pieţarii se plâng de valoarea chiriilor, iar Andrica se laudă cu condiţiile mai bune.

Adevărul e că acum pieţarii nu mai îngheaţă din toate părţile, dar nici nu le e destul de cald ca să nu trebuiască să se înfofolească.

Aşa cum e obiceiul la noi românii, orice investiţie finalizată mai are nevoie de retuşuri prin părţile esenţiale. Încălzirea în pardoseală nu merge ca lumea, curentul pentru iluminat e mai mic decât cel la măsele şi vor mai trebui montate nişte paravane ca să nu-i transformăm pe pieţari în pinguini.

Interesant este că unii dintre protestatari şi-au amintit că Andrica a parat cu dantura o lovitură de robinet în casa scării unde locuia, iar faptul că agresorul nu a fost prins ar putea să le dea idei şi altor infractori.

Eu îl sfătuiesc pe Andrica să-şi ia permis de port armă, că e mai puţin dureros să meargă să dea declaraţii pentru utilizarea armelor de foc, decât să se ducă la dentist.


*
*