Aere la Cetate: Lucrări fără aprobare la cel mai important monument din Oradea, pentru o berărie (FOTO)

Cel mai important monument istoric din Oradea nu este îngrijit cum ar trebui, au constatat specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură.

Instituţia condusă de Lucian Silaghi a decis să facă o plângere la Poliţie împotriva Direcţiei Patrimoniu Imobiliar din subordinea Primăriei, după ce a văzut că, în interiorul Cetăţii, s-au făcut unele săpături fără aprobare şi fără descărcare arheologică.

În plus, pe acoperişul corpului J al fortăreţei, au fost montate, la loc vizibil, patru aparate de aer condiţionat (foto), iar două suprafeţe vitrate ale aceleiaşi clădiri au fost acoperite complet cu autocolante.

Se pare că toate aceste modificări – neavizate de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice – ar fi fost făcute pentru amenajarea unei berării în interiorul fortăreţei. Aşa, la mica înţelegere cu Primărica.

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Dodo | 22 martie 2017 09:28

    Normal. Doar la cetate a fost numita o sefa noua, priceputa la toate. Ca de aia e sefa si la fundatia care protejeaza monumentele. Si a fost di la Ordinul Arhitectilor. Si e jurista. :-)). Muzeul cetatii nici nu a aparut bine si il pune pe chituci. Cica vrea sa inchida muzeul painii. Bine Bolo! Stii sa alegi profesionistii. (La periat ).