Adio, frate Palladi! City managerul Dacian Palladi pleacă din Primăria Oradea

Fratele Dacian Palladi se pregăteşte să revină în sectorul privat după doi ani şi jumătate de slujbă bugetară. Primarul Ilie Bolojan şi-a anunţat oficial vinerea trecută directorii din subordine că city-managerul Palladi va mai rămâne în Primărie doar până la sfârşitul acestei luni.

Cei doi au evitat să explice cauzele care au stat la baza acestei decizii, dar Bihorel a aflat că ar fi vorba despre un divorţ amiabil… în urma unei convieţuri paşnice.

Palladi a fost sfătuit să renunţe la funcţie nu pentru că ar fi făcut boacăne în Primărie, ci mai curând pentru că n-a făcut mare lucru. Stilurile de muncă diferite – al lui Bolojan, care vrea să îşi vadă angajaţii trudind cu sânge în pălmi, şi al lui Palladi, care îşi găsea timp pentru conferinţe şi prelegeri pe blogul propriu – au dus la acest final previzibil. Care, culmea ironiei, va fi oficializat chiar de Ziua celor care muncesc…

1

1 Comentariu

Publicaţi un raspuns la Gal Eleonora Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de Gal Eleonora | 2 aprilie 2019 16:09

    Nu se moare dintr-un divort; ba, din contra, pot sa apara si niste avantaje, cu atit mai mult ca a fost unul amiabil. Fiecare cu anunarea lui.