Retrospectiva săptămânii: De ce a suspendat Bolovan investițiile în stadioane

Luni

Vio către Ghiusi. „Văd că la campionatul de atelaje s-au petrecut niște accidente”. „Păi, așa e dacă lași activitatea asta pe mâna unor începători! De ce nu se întâmplă asta la noi? Pentru că ne ocupăm cu caii de peste 1.000 de ani. Și dacă nu ne-ați fi furat voi caii când am făcut aici un popas, azi jonglam cu atelaje prin Germania și Franța”.

Marți

Șeful județului: „Ținem anual concursul de vioară cu goarnă și mă bucur, pentru că asta face parte din ADN-ul bihorenilor”. „Vin din urmă tinerii highidiși?”. „Asta o dată. Dar putem face și economii. Decât să ținem la Filarmonică și partida de vioară și pe cea de suflători, mai bine le înlocuim cu un muzicant care are și vioară, și goarnă”.

Miercuri

I-am spus șefului de la DIICOT: „Văd că justiția a ridicat sechestrul de pe averea marelui traficant de persoane Pașca”. „Trist. Ne-au dat cu rechizitoriu-n cap, sechestrul l-au ridicat, mai urmează să ne impute cheltuielile cu operațiunea Dumbrava. Și asta nu înseamnă doar banii cheltuiți de noi, dar și cei pe care i-am dat televiziunilor chemate să consemneze genocidul”.

Joi

Bolovan explică de ce a pus pe pauză investițiile în stadioane. „Este un adevărat jaf din banul public! Din banii pe un stadion putem face 100 de pasaje”. „Da, dar pe stadion vin mii de oameni”. „Și pe pasaje trec mii de mașini. Iar la ce fotbal avem, este suficient ca…

Citiți mai mult pe www.eBihoreanul.ro!


*
*