Retrospectiva săptămânii: Bolovan explică de ce trebuie să blocheze banii din pensiile private

Luni

Vio către Ghiusi: „Vicepremierul vostru văd că-l apreciază pe Bolovanul nostru. Spune că este singurul om care chiar poate să facă reforme”. „Are dreptate. Trebuie să fii nebun să te pui cu mafia dâmbovițeană. Cum să tai privilegii unor oameni care s-au obișnuit numai cu șpaga, obolul, mita și manevrele?”. „Și ce crezi, va prinde paltonul sau va fi sacrificat în toamnă?”. „La cum îl știu eu, cred că apucă și pantalonii scurți din vara viitoare”.

Marți 

S-a închis grădina zoologică din slovăcime, din lipsă de avize. Patronul a explicat că de fapt e  vorba de altceva. „Noi n-am închis zoo pentru că nu avem avize. În țara asta mai puțin de jumătate dintre patroni nu sunt în regulă cu hârtiile”. „Atunci de ce s-a închis?”. „Am constatat că era periculos ca tigrii și leii să umble printre clienți, așa că am decis să închidem zona cu gratii”.

Miercuri

Bolovan, nemulțumit de reacția poporului cu privire la blocarea banilor din pensiile private. „Treaba asta trebuia rezolvată acum 15 ani, când s-a introdus Pilonul 2. A căzut măgăreața pe mine”. „Dar de ce ar fi tragic să-și ia oamenii toți banii deodată?”. „Păi, dacă își iau din Pilonul 2, o să vrea să-și ia și din Pilonul 1. Să vezi cum fac praf toată pensia în două luni, după care trec pe modul asistat social până la moarte”.

Citește continuarea pe www.eBihoreanul.ro!


*
*