Omul cu permisul: Patronul pensiunii Mario din Beiuş şi-a predat permisul după ce a citit în BIHOREANUL că e căutat de Poliţie

Vă aduceţi aminte de afaceristul beiuşean Mihai Borz, patronul pensiunii Mario? E cel care a fost prins în noaptea de 19/20 decembrie cu o alcoolemie de 1,4 la mie în sânge, iar apoi, timp de două săptămâni, s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu oamenii legii, ca să nu trebuiască să-şi predea permisul de conducere.

Între timp, omul era văzut circulând bine-mersi cu maşina chiar pe sub nasul poliţiştilor rutieri din zonă. Aceştia nu l-au mai oprit să-i ceară socoteală, motivând că numele lui Borz a fost „uitat” din lista neagră a Poliţiei Rutiere în care se trec persoanele cu permisul de conducere suspendat ori anulat.

Ei bine, lunea trecută, la 40 de minute după ce povestea sa a fost prezentată pe site-ul BIHOREANULUI, Borz s-a înfiinţat la Poliţie! „Am aflat din ziar că mă căutaţi”, ar fi zis omul, care a predat documentul, ba a mai şi dat în scris că regretă enorm că s-a urcat criţă la volan.

Bihorel aşteaptă să se mai lămurească o singură problemă: cine l-a ferit atâta amar de vreme de lista neagră? Or fi ştiind amicii săi din Poliţie, dar niciunul nu spune nimic…


*
*