Marea Unire: Primarul Ilie Bolojan „coace” desființarea Poliției Locale

În aritmetica primarului Ilie Bolojan, plus cu plus dă… minus! Edilul le-a cerut contabililor municipalităţii să facă simulări pe hârtie pentru a cântări avantajele şi dezavantajele unificării Poliţiei Locale cu aparatul Primăriei.

Bolojan şi-a făcut deja calculele şi este convins că prin transformarea instituţiei în direcţie a municipalităţii ar putea să mai reducă din posturile de la birouri, de la jurist la contabil, ceea ce ar diminua cheltuielile de personal.

În cazul în care ecuaţia Primărie plus Poliţie Locală va da cu reducerea acestor cheltuieli şi în calculele contabililor municipalităţii, măsura ar putea fi aplicată încă din toamnă, iar la anul ar putea fi urmată de un alt proces de fuziune.

Administraţia Socială Comunitară Oradea are şanse mari să treacă, la rândul ei, în cadrul Primăriei, posturile care se suprapun în cele două organigrame urmând să fie desfiinţate. Dacă tot e numit 2018 „Anul Centenarului”, Primăria Oradea pregăteşte Marea Unire aşa cum ştie ea…


*
*