Gura păcătosului… Rectorul Constantin Bungău visează „producție” la Universitatea din Oradea

Deloc un fan al conferinţelor de presă, în care apare rar şi foarte rar, mai ales de când cu beleaua de dosar la DNA, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a ieşit săptămâna trecută în faţa jurnaliştilor orădeni ca să anunţe începerea admiterii la cele 15 facultăţi.

Vorbind despre numărul de locuri cu taxă şi fără taxă pe care le au specializările Universităţii, rectorul s-a fâstâcit şi, în loc să spună „capacitatea de şcolarizare”, a pomenit de „capacitatea de producţie”.

Ce-i drept, şi-a dat seama de gafă şi s-a corectat. Bihorel crede, însă, că rectorul nici n-a greşit prea mult: la ce specimene de profesori populează Universitatea, mulţi dintre studenţi chiar ies… ca pe bandă.


*
*