Zece observații despre victoria Simonei Halep

1. Premierul Dăncilă a declarat că victoria de la Wimbledon era trecută în programul de Guvernare al PSD.

2. Când a aflat ce sumă a câștigat Simona Halep la Londra, ministrul de Finanțe Orlando Teodorovici i-a solicitat un împrumut cu dobândă de 6,7% pe termen de 30 de ani.

3. Senatorul Cornel Popa propune decorarea marii noastre tenismene. Să vadă toată lumea contribuţia Statului Român în dezvoltarea sportului: distribuirea de tinichele.

4. La aflarea veștii, Ion Iliescu a spus: „acum pot să mor liniștit”. Evident că nu s-a ținut de cuvânt.

5. Până acum, Simona pierdea la Wimbledon pentru că era obișnuită de acasă să nu calce pe iarbă. Organizatorii au anunțat-o anul acesta că poate păși pe teren.

6. Pentru că organizatorii sunt niște scârțari, i-au imputat lui Novak Djokovic iarba mâncată la sfârșitul finalei masculine.

7. Serena Williams era așa de obosită încât la începerea partidei, de la vestiare până la teren, s-a oprit de șase ori să-și recapete suflul.

8. Prințul consort Duda ar fi vrut și el să participe alături de prințesa Kate la eveniment, dar posturile de chelner erau ocupate încă de anul trecut.

9. Cristian Tudor Popescu speră ca Simona să nu mai câștige niciun turneu de Grand Slam pentru că și-a epuizat toate epitetele.

10. Prin câștigarea turneului, Simona devine prima româncă cu acces nelimitat la ultra-luxosul complex, fără să tragă după ea o găleată și o cârpă de șters praful.


*
*