Turiştii care vizitează Oradea au nevoie de muşchi la picioare

La început a fost Turnul Primăriei. Pus la punct şi dotat cu binoacle, îi face pe turişti să-şi pună muşchii în mişcare, dacă vor să ajungă să vadă Oradea de la 45 de metri înălţime.

Acum s-a pus problema turismului ecumenic. Sunt în Centru biserici impozante ce au turnuri numai bune de vizitat. Păcat că nimeni nu s-a gândit că şi sinagoga Sion, aflată în renovare, ar putea fi o platformă de observaţie a oraşului. După o vizită la Oradea, jumătate din turişti ar putea concura cu succes la Turul Franţei.

Pentru că turiştii care vizitează Oradea demonstrează calităţi fizice deosebite, propun să le oferim şi alte obiective pe măsura dotării.

1. Orientare turistică în parcarea din spatele Tribunalului.

2. Traversarea pârâului Peţa. De-a lungul.

3. Escaladarea zidurilor Cetăţii Oradea cu mâinile goale.

4. Săritura în Criş de pe acoperişul fostului local Budi Bar.

5. Lustruirea mozaicului din Pasaj după jumate de litru de pălincă.

6. Concurs de maraton în sensul giratoriu de la Decebal cu Dacia.

7. Înot în cascadele din viiitorul parc de la Ciuperca.

8. Descărcarea cărbunilor pentru CET I.


*
*