Arhivele etichetei: valerian pavel susa

Creştinism de şuşanea: Fostul șef al Experților Contabili din Bihor și-a dat în judecată contestatarii

Alegerile pentru funcţia de preşedinte a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR) au trecut, războiul abia a început. Fostul preşedinte Valerian Pavel Susa (foto), impus de la Bucureşti şi înlăturat prin alegerile din 14-19 martie, când funcţia a fost preluată de Renate Popescu, şi-a dat în judecată, o săptămână mai târziu, contestatarii. Printr-un mesaj halucinant adresat experţilor contabili Ioan Bercea, Ioan Chivari, Mariana Igna, Mihai Chindlea şi Gheorghe [...]

Războiul contabililor: Preşedintele CECCAR Bihor ţine de funcţie… cu bodyguarzii

Cine crede despre contabili că sunt doar nişte tocilari cu mânecuţe se înşală. Conducerea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi Bihor a organizat miercurea trecută o Adunare Generală sub atenta supraveghere a unei firme de pază. Cei peste 500 de contabili participanţi au fost identificaţi la intrarea în Casa de Cultură a Sindicatelor pe baza cărţilor de identitate şi legitimaţiilor, iar apoi filmaţi pe tot timpul şedinţei. Aflat la finalul celui de-al doilea mandat la [...]
1