Arhivele etichetei: sistem

Coadă cu repetiţie: Sistemul de ticketing din piramida Primăriei Oradea mai mult încurcă

Sistemul de ticketing implementat de Primărie în sala ghişeelor încurcă cel puţin tot atât cât ajută. Mai mulţi orădeni s-au plâns că au fost obligaţi să ia două sau chiar trei numere de ordine la ghişeu ca să ajungă să vorbească cu funcţionarii. Cum numărul de ordine eliberat de automatul de la intrare nu are inscripţionat pe el numărul ghişeului la care urmează să fie primit, contribuabilul trebuie să stea cu ochii pe monitoarele de pe pereţi ca să-şi dea seama când şi unde îi vine [...]

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Vasile!

Profesorul Vasile Gheorghe, în calitatea lui de membru al partidului ALDE al lui Tăriceanu, a atacat sistemul de învăţământ românesc. El a susţinut că din banii obţinuţi prin programul „After School” se cumpără posturi de directori de şcoli. Omul vine din sistem şi are multă dreptate în ce spune. Directorii sunt numiţi politic, iar profesoarele avansează în schemă tot datorită politicii. Mai exact a politicii demografice. Acum că s-au mărit salariile dascălilor, mă gândeam că se [...]