Arhivele etichetei: indemnizatii

Bimbo, banii înapoi!

Când orice neghiob ajunge prin vreun consiliu de administrație, colegii, neamurile și pizmașii spun: „ce noroc porcesc pe el!”. Așa și e. Te bagă partidul în consiliu și tu nu faci decât să iei niște bani pentru o muncă pe care nu o prestezi. Când a ieșit scandal cu sabotarea Aeroportului Oradea, a ieșit la iveală faptul că membrii Consiliului de Administrație, niște politruci nepricepuți, au mai și primit bonusuri, chipurile, de performanță. Ei bine, acum a ieșit la iveală că, față [...]

Curilă şi „vicii” lui: Şeful Senatului Universităţii vrea două posturi de vicepreşedinţi cărora să le dea indemnizaţii maxime

Reales pentru un nou mandat în fruntea Senatului Universităţii, profesorul Sorin Curilă vrea să schimbe structura acestui for, anunţând săptămâna trecută Consiliul de Administraţie al instituţiei - format din rector, prorectori şi decani - că vrea să înfiinţeze două posturi de vicepreşedinţi, fără a preciza însă dacă păstrează funcţia de cancelar general şi nici pe care dintre amici vrea să şi-i pună „locotenenţi”. În schimb, a cerut pentru aceştia indemnizaţii la nivelul maxim permis de [...]

Scoateţi banii! Şefii din Universitate vor plăti pierderile din propriul buzunar

În faţa contractării unui nou credit, în valoare de 15 milioane de lei, Universitatea din Oradea se scotoceşte prin buzunare după orice leuţ. Drept urmare, o idee mai veche a senatorilor universitari a devenit săptămâna trecută literă de lege. Dacă până acum membrii Senatului universitar doar sugerau că şefii executivi ai instituţiei - adică rectorul, prorectorii, decanii şi directorii de departamente - ar trebui să rămână fără indemnizaţii de conducere, în şedinţa de lunea trecută au [...]