Arhivele etichetei: baita bihor

Noroc cu americanii CIA

Au trebuit să treacă 70 de ani pentru ca americanii de la CIA să desecretizeze documente prin care se arăta cum au furat rușii uraniu de la Băița. Păi, dacă era cineva curios, putea să-i întrebe pe sătenii care au trudit prin subteran ca să poată rușii înfăptui raptul. Sigur că la o asemenea știre e de așteptat ca deontologii de la Sputnik să ne spună că de fapt poporul rus ne-a făcut un bine, au dus radiațiile de la noi la ei. La fel cum furtul tezaurului este tot un gest creștinesc, [...]

Io de-aicea n-oi pleca… Ovidiu Dăescu ar fi fost evacuat cu forţa din biroul său de la Băiţa

Mineriada de la Băiţa a luat sfârşit săptămâna trecută şi, imediat după aceea, minerul şef de la  firma de stat Băiţa SA, Ovidiu Dăescu, a anunţat că şi-a dat demisia. Motivul? Public, omul s-a fălit că totul a fost simplu şi le-a dat şefilor săi papucii pe motiv că nu vrea să facă parte din jocuri murdare. În realitate, însă, Bihorel a aflat că despărţirea a fost de-a dreptul dureroasă, iar Dăescu a fost forţat să plece pentru că ar fi comunicat la Bucureşti niscaiva informaţii [...]
1