Arhivele etichetei: bacalaureat stei

Ce mizerie! La Ștei furtul se pedepsește

V-am spus eu că nu e în regulă ca Virgil Blage să fie ministrul Educației pe Bihor. Omului i s-a pus pata pe directorul liceului din Ștei, Lucian Cernea, pe motiv că au fost semne de fraudare a Bacalaureatului. În timpul probei, a căzut curentul și implicit au ieșit din joc camerele de luat vederea, în bude nu puteau intra decât elevii, că apa era oprită și mirosul insuportabil, mă rog, s-a apelat la tot arsenalul, pentru ca loazele să bifeze acest examen. Ce mă surprinde este că, [...]

Bac-ul şi DN 76. Frauda de la Bacalaureatul de la Ştei, descoperită din cauza drumului paradit

Printre profesorii bihoreni circulă un zvon care ar lămuri de ce numai în Ştei s-a descoperit frauda la Bac în sesiunea din iunie-iulie, deşi copiatul pe rupte se practică la greu şi în alte şcoli. Potrivit explicaţiilor, de regulă lucrările din tot judeţul sunt amestecate între ele şi apoi numerotate, astfel încât să nu fie laolaltă cele de la un acelaşi centru de examinare. Cum lucrările se împart apoi la mai mulţi corectori, cu cât sunt amestecate mai bine, cu atât scad şansele ca [...]