Surzi la pacienţi: E o adevărată aventură să-ți faci programare la ORL, în ambulatorul Spitalului Județean

Chiar dacă spitalele din Oradea s-au modernizat semnificativ în ultimii ani, iar acum arată bine, încă suferă, mai ales la capitolele comunicare, relaţii cu publicul şi asigurarea cu personal de specialitate.

O ştiu prea bine bihorenii care se îmbolnăvesc de urechi ori au alte afecţiuni din spectrul otorinolaringologiei şi care ar vrea să fie consultaţi în policlinica Spitalului Judeţean.

În primul rând, site-ul spitalului nu îi ajută cu nimic, deoarece nu oferă informaţii elementare despre compartimentul ORL, cum ar fi numele medicilor, şi nici despre programul cabinetelor din ambulatoriu.

Dacă bolnavul sună la telefonul dedicat programărilor, află că poate să-şi facă una doar luni dimineaţa, între orele 7 şi 8, pe motiv că specialiştii ORL sunt puţini şi, de aceea, programul pentru consultaţii este restrâns. Aşa că singura soluţie rapidă rămâne, fireşte, cea a cabinetelor private. Aşa cum le place şi domnilor doctori, chit că le-au fost urcate salariile până-n tavan…


*
*