Senator pontos

Hotărât lucru, cel mai hazliu parlamentar din Bihor este senatorul PNL Valeriu Boeriu, dar asta nu pentru că l-ar caracteriza umorul involuntar şi gafele, ci dimpotrivă, fiindcă e în stare până şi de autoironie.

Săptămâna trecută, cu riscul să fie considerat – la fel ca toţi parlamentarii – un trândav cocoţat pe spatele poporului, Boeriu şi-a început prima întâlnire cu jurnaliştii, desfăşurată în noua sa calitate, spunându-le două bancuri chiar cu parlamentari.

„Parlamentul este singurul loc unde nu poţi întârzia nici măcar atunci când îţi propui”, a făcut el haz de proverbialele întârzieri, chiar şi de 3-4 ore, cu care încep reuniunile Camerei Deputaţilor şi Senatului, adăugând apoi o altă zicere: „Cum se salută parlamentarii bihoreni miercurea seara, pe Aeroportul din Oradea, când coboară din avionul care îi aduce de la Bucureşti? Week-end plăcut!”.

Bihorel le recomandă aleşilor noştri ca şi la plecarea spre Bucureşti, lunea dimineaţa, să-şi ureze unii altora „Vacanţă plăcută”. Pentru că munca în Parlamentul ţării nu e cu nimic mai stresantă decât un concediu într-o staţiune balneară.


*
*