Şef de şef: Angajaţii unei asociaţii de proprietari din Ştefan cel Mare se cinstesc cu salarii şi premii mari

Aveţi un copil şi nu ştiţi ce să-l sfătuiţi ca să aibă succes fără să plece din ţară? Faceţi-l şef de asociaţie de proprietari!

Membrii Asociaţiei Speranţa 151 din Bulevardul Ştefan cel Mare 79, de pildă, au avut surpriza să afle că angajaţii lor câştigă mai bine decât majoritatea celor care le plătesc salariile.

Salariul brut al administratorului de aici e de 3.000 lei, cel al preşedintelui de 2.800 lei, un casier primeşte un salariu brut de 2.400 lei, iar un cenzor 1.700 lei. Iar asta nu e tot.

De Crăciun, preşedintele şi administratorul au fost premiaţi cu câte 1.000 lei, casierul cu 800 lei şi ceilalţi membri din conducere cu câte 500 lei, iar de Paşti primele au fost la jumătate.

Culmea, premiile s-au dat din fondul special adunat din penalităţile plătite de proprietarii care şi-au plătit facturile cu întârziere. Adică unii cu ponosul, alţii cu folosul. În urma circului izbucnit pe tema remunerării, conducerea asociaţiei a acceptat până la urmă reducerea salariilor, dar numai cu 10%, pe considerentul că acestea sunt salariile la nivelul oraşului. Apropo, vorba sloganului, tu ştii ce face preşedintele tău?


*
*

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale