Şase pentru unul: Primarul din Pietroasa a reuşit să-şi demită secundul promiţând postul altor consilieri

Scandal la Primăria Pietroasa, unde primarul în funcţie – conservatorul Cornel Pîlea, zis şi Şerparul printre consăteni – a decis să scape de vicele liberal Alin Laza, care-i stătea ca un ghimpe în coaste căci nu voia cu niciun chip să semneze recepţia unor lucrări.

Supărat, Pîlea a cerut Consiliului Local demiterea secundului din Primărie, ba a şi obţinut, joia trecută, voturile necesare. Dar, după cum a aflat Bihorel, doar după ce a promis postul rămas vacant, pe rând, la şase consilieri: colegului său din PC, unui PDL-ist, la doi PPDD-işti, unui PSD-ist, ba chiar şi altui liberal.

Îmbârligătura a ieşit la iveală în momentul în care consilierii au fost puşi să aleagă un nou viceprimar, iar cei prostiţi cu „funcţia” au descoperit că fuseseră traşi pe sfoară. Şi-atunci să vezi circ, motiv pentru care problema a şi fost amânată până la următoarea şedinţă. Chestia e, însă, că viceprimarul demis n-a stat cu mâinile-n sân şi a dat şi el în judecată Consiliul pentru hotărârea luată. Bătălie în toată regula, ce mai…


*
*