Salteaua şi safteaua: Ce priorităţi avea directorul interimar de la Spitalul Militar

Abia a aşteptat doctorul Doru Cojocariu să fie şef, chiar dacă interimar, peste Spitalul Militar Avram Iancu. Prima măsură managerială pe care a luat-o a fost să-şi cumpere un scaun directorial, o plasmă şi o saltea cu memorie.

Achiziţia nu este ilegală, ci doar uşor nesăbuită din moment ce spitalul n-a avut destui bani să plătească salariile întregi cadrelor angajate pe persoane fizice autorizate.

Până la urmă problema s-a rezolvat de la sine, prin întoarcerea titularului, iar interimatul lui Cojocaru a expirat.

Bihorel totuşi se întreabă la ce i-o fi trebuit distinsului doctor saltea cu memorie? Ce trebuia musai să ţină minte respectiva saltea?


*
*