Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: Primarul penal şi-a scos susţinătorii la paradă

Luni

Vio către Ghiusi: „Ai văzut cine s-a opus şi cine se opune unificării cu Băile?”. „Cine s-a opus? Ceauşescu! Iar acum Xerox. Ce te miri?!”. „Păi ori nea Ceaşcă era social-democrat, ori Xerox e comunist”. „Noi, maghiarii, ne opunem fiindcă vrem să ajungem ca plutoniul. Adică să ne înjumătăţim doar în câteva mii de ani”.

Marţi

La Binş, mare marş mare prin oraş. Primarul, însoţit de simpatizanţi: „Acesta nu este un marş electoral”. „Da’ ce, e plimbare de plăcere?”. „Într-un fel. Mi-am zis că, la dosarele mele penale, trebuie să mă obişnuiesc să merg în cerc, ca-n curtea puşcăriei. Unde mai pui că mulţi dintre cei aflaţi aici o să ajungă alături de mine!”.

Miercuri

Nae Poliţistul, fericit. „În sfârşit, am şi eu şanse să avansez în ierarhie!”. „Aşa multe fapte bune ai comis?”. „Nu, dar au ieşit foarte mulţi barosani la pensie”. „Aoleu, a venit DNA-ul în control la voi?…”. „Nu, dar nu se mai merită să stai în sistem. Pensiile sunt mai mari ca salariul, la ce dracu’ să te rişti când toţi sunt cu ochii pe tine?”.

Joi

Cornel, fericit pe motiv de statistică. „Judeţul nostru e campion la atragerea fondurilor europene”. „Dar ce naiba aţi făcut cu banii, că judeţul tot înapoiat a rămas?”. „Important e că am atras fondurile. Oricum, nu aveam de gând să pornim investiţiile, că venea Depanatorul şi palma toţi banii”.

Vineri

În sfârşit, o idee bună la Sorbonica. S-a înfiinţat un comitet format din dascăli şi oameni de afaceri ca să se stabilească necesarul de specializări pentru parcurile industriale. Şeful comisiei: „Le-am spus din start că dacă vor vânzătoare la hipermarket să nu mai meargă după studenţi la geografie sau relaţii internaţionale”. „Dar de unde să ia forţă de muncă?”. „Să-i angajeze pe dascălii cu doctorate plagiate!”.

Sâmbătă

„Tanti Zoe, dumneavoastră cu cine votaţi mâine?”. „Cu comuniştii, maică, că asta fac de 75 de ani”. „Dar v-a plăcut aşa de mult în comunism, de-l regretaţi şi acuma?”. „Mi-a plăcut, maică. Pe vremea aia făceam sex de 7 ori pe săptămână. Cum să nu-l regret?”.

Duminică

Votezi, nu votezi, tot Bolovan iese!


*
*