Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Jemenii s-ar putea să dea banii înapoi statului, dar Suedezul nu se teme

Luni

Vio către Ghiusi. „Am auzit că Păsztorul, de când e mare șef pe la Ape, s-a jurat că nu mai face nicio lucrare pe Crișul Repede, ca să-i dea peste nas Bolovanului”. „Măsura e logică. Transferăm banii pe Barcău, mai exact pe porțiunea care trece prin Debrețin”.

Marți

Festivitate de absolvire la Facultatea de Medicină. Targhet a ajuns pentru prima oară în acest an în preajma absolvenților, că el nu prea merge pe la cursuri, fiind ocupat cu politica. „Dragi absolvenți, vreau să vă felicit și să vă spun că trebuie să o luați de jos pentru a avea succes în carieră. Trebuie să luați targa de jos, așa ca mine”.

Miercuri

Nae polițistul la Târgul de carte. „Să nu zici că ai venit să-ți cumperi ceva cărți”, l-am provocat. „Nu, că mai am una. Am venit la târg să-mi iau partea”. „Ce parte?”. „Păi, nu ți-am zis că am acasă o carte. Iar cine are carte se zice că are și parte”.

Joi 

Jemenii s-ar putea să dea banii înapoi, după ce au luat un purcoi de bani de pe România. Suedezul mi-a explicat: „N-am nici cea mai mică teamă. După ce m-am chinuit 20 de ani să iau banii, cred că cam tot atât îi va trebui și Statului să-i vadă de la noi”.

Vineri

Campania de vaccinare a fost un succes, cel puțin asta susține Asociația groparilor din România. Reprezentantul ei a ținut să mulțumească Ministerului Sănătății. „Mă bucur să văd că se desființează centrele de vaccinare. Orice vaccin în minus e un copârșeu în plus”.

Sâmbătă

Din nou aglomerație la Noaptea Muzeelor. Un paznic mi-a povestit: „Mi-era dor de o asemenea manifestare. Eram gata să pun mască și exponatelor, numai să vină lumea la muzeu”. „Dar de când are loc această acțiune?”. „Cu atâta lume doar de câțiva ani. Dar eu am mai prins și mai demult niște mascați care au intrat noaptea în muzeu”.

Duminică

Conform directivelor UE, începând din această lună dispar obiectele de plastic. Totuși, nu cred că femeile cu silicoane vor fi retrase de pe piață.


*
*