Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Generalul a rămas fără ostași în fața statuii lui Mihai Viteazul

Luni

Vio către Ghiusi: „Ce zici de noul mers al statuilor din Piața Unirii?”. „Eu, de câte ori aud că se schimbă ceva la statui, mă bucur. Am sperat să-l văd plecat la plimbare pe Mihai Viteazul. Dar din păcate nu a venit pe soclu cine am vrut eu, adică Ladislau”.

Marți

Generalul care a câștigat războiul cu păpușoiul stătea nervos în fața statuii Viteazului. „Dar unde îți sunt ostașii cu care te lăudai că vei lua cu asalt Piața?”. „De 3 ore mă rog de ei să lase paharele și să vină la luptă”. „Păi și de ce n-au venit?”. „Ei, la fel ca mine, știu că înainte de fiecare bătălie ai nevoie de cât mai multă tărie”.

Miercuri

Popa Laci a pus punctul pe i: „Cât am fost episcop nu am acceptat să mă anexeze țărănușii ăia de la UDMR. Păi, pe când mă luptam eu cu Ceaușescu ei prășeau porumbul și colectau mușețel”. „Dar ce ziceți de aventurile galante ale episcopului care v-a înlocuit?”. „Datoria noastră este să ne iubim aproapele”.

Joi

Nae Polițistul, la Târgul de Carte: „Să nu zici că ai venit să-ți cumperi o carte!”. „Nu, că mai am una. Am primit ordin să asigur liniștea. Mi-a zis comandanta supremă că din rândul intelectualilor se nasc agresorii, care-i lasă fără dinți pe asistați”.

Vineri

L-am întrebat pe Păstor cum e cu banii pe care-i va primi fiecare oraș ca să reabiliteze o școală. „De ce te interesează? Jocurile sunt deja făcute”. „N-ați zis voi că banii se vor da după criteriul primul venit, primul servit?”. „Așa și facem. Întâi au venit unii să ceară bani, după care am imaginat sistemul prin care să le putem da lovelele legal”.

Sâmbătă

Panică la Ocolul Silvic. De data asta, nu i-a prins nimeni cu șpăgi. Șeful s-a plâns: „Am auzit că a apărut castorul, care dispăruse de sute de ani”. „Și care-i problema?”. „Păi, castorul mănâncă copacii. Mi-e frică să nu ne facă concurență și să nu mai avem ce fura”.

Duminică

Amendă de 20.000 lei dacă nu stârpești ambrozia. Ieși mai ieftin dacă plantezi cannabis.

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de eu | 23 mai 2019 23:48

    MARE GUNOI MARE GUNOI 1

  2. >> Postat de Zsupy | 20 mai 2019 10:17

    Mistocareala ieftina de doi ban. Ca si autorii…