Retrospectiva săptămânii: Popa cârnăţar ar putea fi pedepsit şi de legile bisericeşti

Preotul care făcea învârteli cu carne a fost trimis în judecată. Un coleg de sutană mi-a explicat: „Traficul de carne e pedepsit nu doar de legile lumeşti, ci şi de cele bisericeşti”. „De ce?”. „Pentru că păcătosul poate fi acuzat de plăceri carnale”.

Luni

Handbaliştii au intrat din nou în prima ligă, dar au retrogradat din lipsă de bani. „De ce nu cereţi lovele de la Consiliul Judeţean, că ăia-s morţi după sport?”. „Ăia-s numai morţi. Pe cei de la fotbal i-au ajutat doar verbal, cu gargară. Nici 4.000 de euro n-au de unde să dea pentru turneul de volei pe plajă”. „Păi atât se fura săptămânal numai la Centrul de Conservare a Tradiţiilor!”.

Marţi

Şeful de la OTL are planuri mari: „Vrem să băgăm tramvaie până la Universitate”. „Ideea nu-i rea, dar ce vă faceţi dacă se desfiinţează Sorbonica?”. „Mai prelungim linia cu o staţie şi folosim tramvaiele pe post de dric. Înfiinţăm linia de tramvai La capătul drumului”.

Miercuri

Direcţia de Sănătate Publică a făcut un studiu şi a constatat că suntem cam nespălaţi. Autorul a explicat: „De obicei, când oamenii zic că merg să facă o baie înţeleg prin asta că pun faianţă şi gresie în ea”. „Nici nu-i de mirare că nu se spală, că apă caldă mai au doar cei cu apă la genunchi”.

Joi

Primarul din Rieni a pus punctul pe i: „Ăştia de la PSD sunt nişte jigodii. Se laudă că fac drumul de Binş, dar în caz de urgenţă noi ajungem la Spitalul Judeţean numai cu elicopterul”. „Las’ că a venit ploaia. Acum puteţi ajunge şi cu barca”.

Vineri

Preotul care făcea învârteli cu carne a fost trimis în judecată. Un coleg de sutană mi-a explicat: „Traficul de carne e pedepsit nu doar de legile lumeşti, ci şi de cele bisericeşti”. „De ce?”. „Pentru că păcătosul poate fi acuzat de plăceri carnale”.

Sâmbătă

Bântuie spectrul şomajului printre slujbaşii Primăriei. După ce hingherii de maşini au tras pe dreapta, nici cei de la adăpostul Grivei nu se simt prea bine. Şeful de adăpost: „Nu mai avem voie să eutanasiem câinii, aşa că nu-i departe momentul când o să ajungem să ne omorâm între noi, ca politicienii”.

Duminică

Mii de contestaţii la Bac. Oamenii, revoltaţi: au dat banii şi n-au luat examenul.

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Otulescu | 16 ianuarie 2018 16:46

    Aceşti oameni au devenit bogaţi peste noapte