Retrospectiva săptămânii: Pădurarul şef al judeţului explică de ce a trebuit să-şi dea demisia

Luni

Vio către Ghiusi: „Ai văzut că Justiția l-a lăsat în libertate pe doctorul criminal care și-a omorât amanta în Ungaria?”. „Este un abuz fără margini. Trebuie să-l extrădeze!”. „Propun să se facă un schimb de prizonieri. Îl dați pe deputatul hoț de la UDMR care s-a ascuns la Budapesta şi primiți ucigașul”.

Marți

Pădurarul șef al județului a demisionat. „M-a mâncat în posterior să transport organizația de femei social-democrate cu mașina instituției la mare și acum trag ponoasele”. „Da’ de unde s-a aflat de chestie?”. „Eu sunt o victimă colaterală. Acolo e războiul celor trei roze, dintre care două scleroze, iar eu am picat la mijloc”.

Miercuri

Juji, fericită: „E semn de mare iubire că mi-ai dat de ziua mea cea mai scumpă floare din țară”. „Nu știu la ce te referi, că eu ți-am adus o ambrozie, să vezi dacă nu ai alergie”. „Păi tu nu știai că ambrozia costă 2.500 lei?”. „Costă atât, dar dacă n-o stârpești”.

Joi

Nae polițistul, epuizat: „Nu credeam că o să ajung să anchetez o spargere la stația de epurare a orașului”. „Dar ce se poate fura  de acolo?”. „S-a furat tot căcatul, nu a mai rămas nimic”. „Și aveți un cerc de suspecți?”. „Da, e vorba de un grup infracțional organizat, format din 73 de senatori, care l-au furat în scopuri alimentare. Exact cei care l-au scăpat pe generalul Izmană de pușcărie”.

Vineri

Bolovan: „Am vrut să-i ajut pe cei de la CJ să facă parcuri industriale, dar au zis că se descurcă singuri. Pun pariu că nici studiul de fezabilitate nu-l fac într-un mandat de patru ani”. „Și atunci?”. „Merg eu la primarii noștri liberali și le fac atâtea parcuri industriale de n-o să mai aibă terenuri pentru agricultură”.

Sâmbătă

Tanti Zoe, supărată: „Nu se mai găsesc lemne de foc”. „Au dispărut hoții de lemne?”. „Unii-s morți, alții-s în Parlament, iar ceilalți se mulțumesc cu venitul minim garantat”. „Și cu ce o să vă încălziţi la iarnă?”. „La vârsta mea, pe mine nu mă mai încălzește nimic, nici pensia mărită, nici medicamentele gratuite. Sănătate să am!”.

Duminică

A început curățenia de toamnă. Dar nu de către RER, ci de către DNA.


*
*