Retrospectiva săptămânii: Mang vrea o întâlnire urgentă a USL Bihor şi atribuţii în Consiliul Judeţean

„Aşa nu se mai poate, de un an nu ne-am văzut cu aliaţii din PNL şi lucrurile au luat-o razna”, a răbufnit profu’ din PSD. „Lucrurile sau colegii liberali?” „Şi una şi alta. Domnul preşedinte nu mi-a dat atribuţii nici până acum”… 

Luni

La Spitalul TBC angajaţii au aruncat cu bacili Koch spre director. Un protestatar s-a plâns: „Vrem să ne dea sporuri ca să putem munci mai cu spor”. „Şi care ar fi soluţia?”. „Să nu mai ţinem de Primărie, ci de Ministerul Sănătăţii”. „Ministerul are mai mulţi bani?”. „Poate că nu, dar Primăria, cum are un ban, cum îl bagă în CET!”.

Marţi

Vio către Ghiusi: „Auzi, la Facultatea de Mediu au venit edilii din Copşa Mică să arate din experienţa lor în ce priveşte poluarea”. „Chiar că-i faină chestia asta. Bănuiesc că manifestarea a avut mare succes”. „A avut pe dracu’. Nu l-au lăsat pe primarul din Copşa să intre în sală pe motiv că-i negru, chit că fabrica s-a închis acum 20 de ani”.

Miercuri 

Profu’ de la PSD a răbufnit: „Aşa nu se mai poate, de un an nu ne-am văzut cu aliaţii din PNL şi lucrurile au luat-o razna”. „Lucrurile sau colegii liberali?” „Şi una şi alta. Domnul preşedinte nu mi-a dat atribuţii nici până acum”. „Poate că le rezolvă el pe toate”. „El nu-şi rezolvă propriile problemele, ce să le mai rezolve pe ale judeţului?”.

Joi

Bolovan: „Am venit cu o strategie prin care să facem o centură mare, care să dezvolte şi satele din jurul municipiului”. „Şi cât costă?”. „Cam 75 de milioane de euro, bani de la UE”. „Proiectul n-are nicio şansă dacă nu suplimentaţi bugetul cu 15 lei. Să cumpăraţi foarfece ca să aibă şi troica de la CJ cu ce tăia panglicile la inaugurare”.

Vineri

Două veşti de la Aeroport: una bună, una rea. Cea bună: au fost aprobaţi banii pentru extinderea pistei. Cea rea: managerul rămâne în funcţie. Un slujbaş de la judeţ mi-a explicat: „Acum, că tot au venit banii, putem să-i facem managerului şi o statuie fix în mijlocul pistei. Oricum, dacă rămâne şef, de pe aeroport nu mai zboară decât angajaţii. Din funcţii”.

Sâmbătă

Lume grămadă de Ziua Oraşului. 900 de ani nu sunt puţini, aşa că guvernanţii au decis să-l scoată la pensie. Artizanul regionalizării mi-a mărturisit: „Oraşul e bătrân şi obosit. Îl lăsăm încă 900 de ani să se odihnească, după care-l transformăm în centru de regiune”.

Duminică

Cutremur la Bucureşti. Nici pământu’ nu-i mai suportă pe ăştia.


*
*