Retrospectiva săptămânii: De ce e bucuros Bolovan că e liberal

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că Viktor Orban a câștigat alegerile. Omul o să domnească mai mult ca Janos Kadar. Că nu-i suportă pe LGBT-iști e treaba lui, dar ce are cu imigranții?”. „Păi, dacă nu exista obiceiul emigrației, el însuși trăia la ora asta prin Caucaz, în țara prietenului Putin”.

Marți

Bolovan, bucuros că e liberal: „La cât de dese sunt congresele la noi, singurul câștigător e CFR-ul, că ne costă drumurile la București o grămadă de bani”. „Dar văd că partidul a încăput pe mâini bune: mâna dreaptă a interimarului din Suceava e la bulău, iar viitorul șef e acuzat de plagiat”. „Eu văd partea plină a paharului. Dacă a plagiat, înseamnă că măcar știe să scrie”.

Miercuri

Nae polițistul, despre colegii prinși la furat de prin magazine: „Asta arată de fapt două probleme. O dată că avem așa de mici salarii că nu ne putem descurca decât prin furt. În al doilea rând, prin furturile astea noi nu facem decât să verificăm vigilența sistemului de pază al magazinului”.

Joi

Șeful de la Bascheți a inaugurat noua sală a sporturilor: „Vestea bună este că se eliberează sala cea veche, că deja echipele mele private nu mai încăpeau de pensionarii baschetbaliști aduși de peste Ocean cu Aviasanul”. „Dar bufetul de la deschidere cine l-a asigurat?”. „Băieții de la cârciuma mea, că deja sportivii s-au obișnuit cu meniul”.

Vineri

Șeful de la Mediu a atenționat că primarii care îngroapă gunoaiele riscă să facă pușcărie. Un primar vechi m-a lămurit: „Eu colectez gozurile selectiv. Plasticul îl arunc în râu și grosul îl îngrop în râpă. Dacă e cazul, aduc și un preot pentru o slujbă, când fac înmormântarea”.

Sâmbătă

Primarul le răspunde cârcotașilor care se miră că orașul e propus din nou ca destinația anului. „Îi rog pe cei care nu cred în atractivitatea noastră să vină dimineața la intrarea în oraș. Mii de mașini intră cu oameni care lucrează la noi. Păi, nu orașul nostru e destinația lor?”.

Duminică

La muzeul Darvas s-a deschis o expoziție de pălării de epocă. La Guvern e una de caschete.


*
*