Retrospectiva săptămânii: Ce post s-a gândit rectorul Barney să-i dea fostului său contracandidat

Luni

Vio către Ghiuri: „Nu te-am văzut în noaptea de Înviere. Tu nu mai mergi la Biserică?”. „Ba da, din an în Paşti. Iar la mine Paştele a venit mai devreme”. „Adică ce vrei să spui?”. „Exact ce ai simţit. Că, spre deosebire de mine, tu şi cu tot neamul tău sunteţi mai înapoiaţi. Cu cinci săptămâni”.

Marţi

Barney a anunţat că se pregăteşte să numească decanii. „Aveţi deja muşterii pentru facultăţi?”. „Înscrierile vor arăta dacă vrea să se prezinte cineva”. „Şi pentru Facultatea de Medicină v-aţi gândit la fostul contracandidat la postul de rector?”. „Deocamdată n-am scos la concurs posturile de brancardier”.

Miercuri

Nae poliţistul, cu o veste bombă: „Cred că în curând se va introduce pedeapsa cu moartea!”. „Pe ce te bazezi?”. „Păi, au primit cei de la Penitenciar dreptul să introducă gaze în clădire”. „Pe logica asta, execuţiile le puteau face şi până acum pe scaunul electric, că racord electric au de mult”.

Joi

Fostul ministru al Sănătăţii şi-a pierdut simţul realităţii. „L-am întrebat pe borfaşul de la Drumuri de ce nu se începe construcţia autostrăzii Braşov-Borş”. „Pun pariu că nici n-o să-ţi răspundă. Iar dacă o s-o facă va da un răspuns evaziv. Ca ăla pe care l-a primit Lenin când a ajuns, deportat, în Siberia”.

Vineri

Puradel, plin de eczemă de asfalt. „Ai tăiat lemne şi ţi-a sărit un pumn în ochi?”. „Ne-am bătut ca chiorii, cei din şatra noastră cu cei din şatra viniturilor”. „Bine, dar Poliţia nu a intervenit?”. „Ştii ce face Poliţia? Ne lasă să ne omorâm, apoi dă amenzi supravieţuitorilor”.

Sâmbătă

Festivalul Culorilor se va ţine în Şanţul Cetăţii. Organizatorul, un student indian, a explicat despre ce e vorba: „Avem culori cu care ne mânjim unii pe alţii, de bucurie că vine primăvara”. „Exact ca la politicieni. Şi ei se împroaşcă, dar cu alt material, de bucurie că vine campania”.

Duminică

A crescut salariul minim brut. Aştept să scadă salariul maxim net.


*
*