Prize căzătoare: De ce are Centrul de Informare Turistică prize pe pavan

De săptămâna trecută, Bihorul are primul Centru de Informare Turistică, amenajat de Consiliul Judeţean cu bani europeni, în clădirea de pe strada Patrioţilor 2 din Oradea.

Pus la punct şi dichisit, centrul are la etajul al doilea o sală multifuncţională, ce poate servi drept sală de întâlniri ori de proiecţii video. Încăperea a aparţinut până acum actorilor Teatrului Regina Maria, ca Sală Studio unde se ţineau spectacole mici. Iar actorii şi-au şi lăsat moştenirea aici.

Pe tavanul încăperii, printre reflectoare, se găsesc nu mai puţin de 30 de prize duble, necesare pentru montarea reflectoarelor, în cazul în care sala se transformă în scenă de teatru.

Bihorel a aflat că prizele au fost montate acolo la solicitarea expresă a directorului Teatrului, Daniel Vulcu, care consideră că sala poate servi şi de-acum încolo actorilor, mai cu seamă că aceştia n-au vrut să o cedeze niciodată. Aşa că măcar şi-au marcat-o…


*
*