Pază pentru Bolojan: SPP Bihor ar putea asigura paza căminelor, parcărilor şi parcurilor Oradiei

Consiliul Judeţean Bihor se pregăteşte pentru o victorie de onoare în faţa primarului Ilie Bolojan, fiindcă din această vară are toate şansele să încaseze bani serioşi de pe urma Primăriei Oradea.

SC Pază şi Protecţie SRL Bihor a câştigat licitaţia pentru paza căminelor, parcărilor şi parcurilor oraşului, cu cea mai bună ofertă din totalul celor nouă depuse.

Potrivit proiectului de contract, firma Consiliului Judeţean va încasa aproape 2 milioane de lei pe an pentru paza celor 18 obiective din oraş. Paznicii judeţului mai au de trecut peste hopul unei contestaţii depuse la sfârşitul săptămânii trecute de o firmă concurentă, după care se pot pregăti de semnarea contractului.

Partea grea, ce-i drept, abia va începe. Potrivit filosofiei lui Bolojan, Oradea ori va beneficia de cele mai bune servicii de pază, ori Primăria va face economii majore penalizând firma care nu le-a furnizat. Şi-atunci să vezi război în pulane…


*
*