Muşchiuleţ la promoţie: Fosta patroană de bordel Simona Derecichei vinde abonamente la o sală de sport pe care n-a inaugurat-o

Orice naş îşi are naşul! Simona Derecichei, patroana primului bordel din Oradea, care funcţiona sub acoperirea unui salon de masaj erotic, şi fratele ei Florin, ţeparul judecat pentru înşelătorii cu acţiuni de la Fondul Proprietatea, au închiriat etajul fostei fabrici Oradinum, unde au amenajat o sală de sport.

Culmea e că sala, trâmbiţată încă de anul trecut, n-a fost inaugurată nici acum. Nu de alta, dar aduce bani şi aşa! Potenţialii clienţi sunt îmbiaţi cu oferte promoţionale cum că dacă plătesc abonamentul de 190 lei pe 2 luni, înainte de inaugurare, beneficiază a treia lună de gratuitate.

Unii vin şi întreabă, alţii se opresc şi plătesc. Atâta doar că patronii nu se grăbesc cu inaugurarea! O posibilă explicaţie este că, odată pornită, activitatea va produce şi cheltuieli.

Numai încălzirea spaţiului, fără alte utilităţi, va costa o avere, aşa că fraţii Derecichei aşteaptă dezgheţul. Şi nici nu se roagă prea călduros să vină primăvara de vreme ce, potrivit contractului, vor începe să plătească chiria abia după ce dau drumul la afacere…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Oradean | 10 februarie 2014 08:36

    Cine o scris asa ceva ii cel mai nedocumentat jurnalist.
    Simona Derecichei nu are nici o legatura cu sala de fitness.