Ministrul Transporturilor vrea să îngheţe apele vorbind despre lucrările la Autostrada Transilvania

Am avut un ministru al Transporturilor, Dan Şova, care actualmente survolează puşcăriile patriei. Omul a cheltuit bani grei pentru cariocile cu care ne desena pe hartă viitoarele autostrăzi ale patriei.

Actualul minsitru, Ioan Rus, un tip mult mai aşezat şi prudent, ne promite că în 2017 vom circula de la Borş la Cluj. Şi are dreptate, se va putea circula de la Borş la Cluj, totul este să o iei prin Oradea, Oşorhei, Tilegd, etc.

Marele cusur al promisiunii domnului ministru este că această declaraţie a fost făcută în plină primăvară şi, din cauza îngheţului, riscăm să rămânem fără fructe.

Cum poţi să promiţi aşa ceva când avem un tronson care încă este în aer: Mihăieşti – Suplacu de Barcău? Sau poate a mizat tocmai pe asta, că acest tronson va fi suspendat şi restul drumului va fi la pământ.


*
*