Minciunica lui Puiu: De ce a pierdut Federația Patronilor din Bihor o finanțare de 2,3 milioane de euro

Patronatele bihorene au intrat şi ele în Săptămâna Patimilor.

Proiectul Federaţiei Patronilor Bihor privind construirea unui centru de afaceri, în care elevii bihoreni şi nu doar ei să poată învăţa o meserie pe simulatoare, s-a înecat ca ţiganul la mal.

FPB a pierdut finanţarea de 2,3 milioane euro tocmai când era să semneze contractul de finanţare a proiectului. După ce a reuşit să facă rost de cei 98.000 euro reprezentând cofinanţarea datorată de FPB, preşedintele Ioan Lucian şi-a dat cu stângul în dreptul.

Puiu, cum îi zic prietenii, a completat documentele proiectului pe genunchi, declarând că organizaţia nu are nicio datorie la stat. Preşedintele a sperat că până ajung actele la procesat va stinge toate obligaţiile organizaţiei, lucru care nu s-a întâmplat, iar proiectul patronilor bihoreni a fost descalificat.

Şi-ar fi bine ca lucrurile să se termine doar cu pierderea finanţării, iar Puiu să nu se trezească cercetat pentru fals în declaraţie…


*
*