Matei, bosumflatul: Liderul Mişcării Populare din Bihor s-a supărat că presa l-a ignorat

Întors în faţa publicului bihorean în postura de lider al filialei judeţene a Partidului Mişcarea Populară, Mircea Matei, cere atenţie!

Miercurea trecută, la ora 11, politicianul a convocat o conferinţă de presă, la care, însă, iniţial a apărut doar un jurnalist – reporterul BIHOREANULUI – şi apoi încă un coleg.

Acesta din urmă a întârziat căci fusese, tot de la ora 11, la semnarea protocolului de constituire a alianţei Uniunea Social Democrată Bihor, la sediul PSD. De altfel, acela a fost motivul pentru care ceilalţi jurnalişti n-au apărut deloc la PMP.

Deşi evenimentul de la PSD era, evident, unul mai important decât balivernele lui Matei, acesta s-a turat şi, în primă fază, nici n-a mai vrut să-şi ţină conferinţa. Apoi, le-a spus oamenilor săi să nu le trimită „chiulangiilor” materialul de presă.

„N-au decât să-şi ia informaţiile de la Mang”, a bombănit fostul PD-ist, care s-ar vrea răsfăţat de presa orădeană, deşi conduce un partid de buzunar. Din ăla de monede.


*
*