Liviu Sabău Popa, prietenul lui Bihorel

Într-o lume în care toți încearcă să fie cât mai spirituali, liderul consilierilor locali PSD Liviu Sabău Popa vorbește serios și, culmea, lumea se sparge de râs.

De aceea Bihorel ar fi onorat să-l primească în redacție.

Când îl auzi cu ce convingere vorbește, te umflă râsul. Cea mai proaspătă mărgică fătată de onorabilul Liviu a fost ca Oradea să se axeze pe turiștii veniţi din Rusia și Republica Moldova.

Probabil Liviuț habar nu are de istorie, altfel nu s-ar încumeta să-i cheme pe ruși, care au mai venit o dată la noi ca oaspeți și au plecat după 50 de ani.

Totuși, nu pot să nu remarc că prezența rușilor în Oradea ar avea o grămadă de consecințe:

1. European Drinks ar trebui să-și tripleze producția de votcă și pălincă de Bihor.

2. În mod cert, aeroportul va fi folosit din plin, dar vor ateriza cu predilecție avioane militare.

3. Și tancodromul va fi reactivat.

4. Localnicii din Ștei abia așteaptă să vină rușii, că ei pe vremea lor au dus-o cel mai bine.

5. Bazinele cu apă termală din Felix vor fi răcite ca să fie pe gustul rușilor.

6. La sosirea turiștilor ruși, toate femeile sub 85 de ani vor fi ascunse prin pivnițe.

7. La Diosig se va ține un parastas pentru pomenirea celor 400 de soldați sovietici care au pierit eroic printre butoaiele de vin.

8. Inspectorul şcolar general Alin Novac Iuhas va institui obligativitatea studierii limbii ruse în ciclul primar.

9. Toate ziarele locale vor apărea cu caractere chirilice.

10. Digi 24 Oradea nu va fi desființat, pentru că emisia a fost oprită înaintea sosirii turiștilor ruși.

11. Consiliul Local Oradea va fi dizolvat. În acid.

12. Pe steagul Uniunii Europene se vor lipi o seceră și un ciocan.

13. Piața Unirii va reveni la vechea denumire: Piața Mareșal Malinovski.

14. Liviu Sabău Popa va primi titlul de Comisar al poporului.


*
*