La Rumanciu, birjar! Patronii unei firme de cosmeticale nu ştiu denumirea străzii pe care şi-au deschis buticul

Orădeni, căscaţi ochii: în oraş a apărut o nouă stradă. O firmă de cosmeticale şi accesorii – pe nume Duo – a deschis în centrul urbei un magazin, dar patronii nici n-au avut interesul să afle denumirea corectă a străzii unde şi-au amenajat buticul.

Au avut bani doar cât să-şi facă reclamă pe Facebook, aşa că săptămâna trecută orădencele au putut afla că sunt aşteptate la magazinul aflat pe strada „Rumanciu Rugariu”, colţ cu strada „Republici”.

Bineînţeles, este vorba de fapt despre strada ce poartă numele episcopului Roman Ciorogariu, colţ cu Republicii. Dar de unde să ştie asta nişte troglodiţi fără carte?…


*
*