La gala patronilor, oamenii de afaceri şi-au arătat brandul

Ca în fiecare an, patronii din Bihor au avut o serbare numai a lor pentru a celebra faptul că, în ciuda strădaniilor Statului Român, au rămas încă în viaţă.

Din păcate, la fel ca la defunctele premii de excelenţă ale municipalităţii, fie cadenţa galelor e prea mare, fie numărul persoanelor remarcabile e prea mic. Altfel nu se explică de ce pe listele laureaţilor apar persoane care cel mult puteau figura la rubrica „Nu faceţi ca ei!”.

Să-i dai premiu domnului Pasc, şeful Aeroportului Oradea, pe motiv că a pus aripi instituţiei este cel puţin scandalos. Pe de altă parte, cine ştie, poate că motivaţia organizatorilor a fost aceea că, din cauza managerului, aeroportul e deja de mulţi ani în aer.

De departe cel mai emoţionant moment al serii l-a constituit prăbuşirea pe motiv de leşin a unei asistente doborâte de căldura sufocantă şi de orele lungi de stat în picioare.

La anul, dacă gala va dura tot trei ore, n-ar strica o altfel de organizare a frumoaselor domnişoare. Mai exact, acestea ar putea fi susţinut de subsuori de câte doi bodyguarzi.


*
*